Acces liber pentru public la concursul „Le Grand Prix de l”Opéra”, de la București

Acces liber pentru public la concursul Le Grand Prix de l''Opéra, de la București
Publicat: 04/08/2015, 11:38

Din juriu fac parte, printre alții, Marc Adam – director artistic al Operei din Nisa, John Allison – redactor-șef al revistei Opera din Londra, Aviel Cahn – director artistic, Opera Flamandă din Belgia, și Gianni Tangucci – vicepreședinte, Accademia Operei din Florența.

Competiția se înscrie, prin noul său concept, în linia competițiilor acreditate de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică, cu sediul la Geneva. Obiectivele concursului sunt descoperirea și promovarea tinerelor talente din țară și din străinătate, atragerea acestora către Opera bucureșteană și promovarea imaginii instituției pe plan internațional, în contextul potențării valorilor naționale.

Prima etapă a concursului, la care cel mai vârstnic concurent are 34 de ani, iar cel mai tânăr 21, va avea loc pe 19 august, începând cu ora 10.00. Semifinala acestuia este progranmată pentru 20 august, ora 11.00, iar gala de premiere, pentru 22 august, ora 19.00. Spectatorii pot participa la oricare dintre etapele publice ale concursului.

Locul I va fi premiat cu suma de 6.000 de euro, locul al II-lea, cu 3.000 de euro, iar locul al III-lea, cu 1.500 de euro. Printre alte distincții acordate soliștilor se numără premiul de excelență Italia, pentru interpretarea unei arii de un compozitor italian, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Ambasada Italiei la București, premiul de excelență Rossia, pentru interpretarea unei arii de un compozitor rus, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Ambasada Rusiei la București, premiul de excelență Germania, pentru interpretarea unei arii de un compozitor german, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Ambasada Germaniei la București, și premiul special al juriului, în valoare de 1.000 de euro, care poate fi oferit pentru cea mai bună interpretare a unui tânăr solist.

La acestea se pot adăuga alte premii speciale și contracte cu instituții muzicale de prestigiu din Europa, iar câștigătorul premiului I nu va mai putea participa la edițiile viitoare ale acestui concurs.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”